top of page

Scoțienii au comentat derapajul lui Silviu Ilie la adresa lui Ianis Hagi. ”A primit o lovitură...


Scoțienii au comentat derapajul lui Silviu Ilie la adresa lui Ianis Hagi. ”A primit o lovitură înjositoare”


România a făcut doar egal cu Belarus, scor 0-0, în preliminariile pentru EURO 2024. ”Tricolorii” au fost criticați pentru prestația sub așteptări.



Ianis Hagi / Foto: Profimedia


Ianis Hagi se numără printre jucătorii lui Edi Iordănescu care au fost criticați după meciul de la Budapesta. Mijlocașul împrumutat de Alaves de la Rangers a intrat pe teren în minutul 61 în locul lui Denis Alibec, dar nu a reușit să ducă naționala României în avantanj.


Silviu Ilie a susținut că Ianis Hagi nu ar fi jucat în fotbalul profesionist dacă nu ar fi purtat numele tatălui său


Silviu Ilie a fost cel mai vehement critic al lui Ianis Hagi. Campion al României cu Oțelul Galți, fostul internațional român a spus despre mijlocașul lui Alaves că nu ar fi jucat nici în Liga a 4-a dacă nu era fiul lui Gică Hagi.


Mai mult decât atât, Ilie a spus despre Ianis că este ”leșinat”. În cele din urmă, fostul campion al României și-a cerut scuze pentru derapajul său. Ianis Hagi are șansa să se revanșeze în această seară. România o întâlnește pe Andora, pe teren propriu, la 21:45.


Criticile la adresa lui Ianis Hagi au ajuns până în Scoția

”Ianis Hagi, izgonit de Rangers, a primit o lovitură înjositoare de la compatriotul său și fostul fundaș internațional român Silviu Ilie. Hagi se confruntă aproape cu aceleași probleme pe care le-a avut și la Rangers.

El a fost lăsat pe bancă în meciul țării sale de la Euro 2024, împotriva Belarusului. A primit mai puțin de jumătate de oră în repriza secundă pentru a schimba jocul, care s-a terminat cu scorul de 0-0.

După meci, Hagi a primit mai multe critici dure din partea lui Ilie, care crede că singurul motiv pentru care fotbalistul lui Rangers joacă la un nivel înalt este pentru că poartă numele tatălui său.”, au scris scoțienii de la Football Scotland despre Ianis Hagi.

Lotul României pentru meciurile cu Belarus și Andorra

PORTARI

  • Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 6/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);

FUNDAȘI

  • Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 10/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 22/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 31/2), Andrei Borza (FC Rapid 1923, 0/0);

MIJLOCAȘI

  • Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 3/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 49/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 63/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 14/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 12/1), Dennis Man (Parma | Italia, 20/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 28/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 15/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);

ATACANȚI

  • Denis Alibec (Muaither | Qatar, 34/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 6/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 1/0).

Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024

12 octombrie 2023

  • ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA 0-0, Andorra – Kosovo 0-3, Israel – Elveția (amânat)

15 octombrie 2023

  • ora 19:00 | Elveția – Belarus

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (amânat)

18 noiembrie 2023

  • ora 19:00 | Belarus – Andorra

  • ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus.


  • Clasamentul grupei I din preliminariile EURO 2024 / Foto: Flashscore





Kommentare


© 2024 Tequila Sport. Toate drepturile rezervate.
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE:
  • Facebook
bottom of page